Nu e lene și nu e obrăznicie

Ce sunt funcțiile executive?

Funcțiile executive (planificare, organizare, inhibiție, autocontrol etc.) sunt procesele care ne ajută să pornim o activitate, să ne oprim din alta, să ținem minte ce avem de făcut în timp ce facem, să ne planificăm și să ne reglăm emoțiile. Dacă ne imaginăm creierul ca pe o orchestră, funcțiile executive sunt dirijorul. Muzicienii pot fi excelenți, dar fără dirijor fiecare cântă când îi vine rândul… sau când își amintește.

La copiii cu ADHD, aceste procese se maturizează cu o întârziere de aproximativ doi-trei ani față de colegii lor. Asta înseamnă că un copil de 9 ani cu ADHD poate avea capacitatea de autocontrol a unui copil de 6–7 ani, deși intelectual este perfect la nivelul vârstei, uneori chiar peste. De aici vine nepotrivirea care îi irită pe adulți: „știe, dar nu face”.

De ce „dacă vrea, poate” este înșelător?

În ADHD, atenția nu lipsește, ci este slab reglată. Când o activitate este nouă, intensă, competitivă sau răsplătită imediat, sistemul se activează și copilul funcționează excelent. Când sarcina este repetitivă, lungă și cu o recompensă îndepărtată (adică exact tema de acasă), sistemul nu pornește.

Este diferența dintre un motor care nu există și un motor care pornește greu și doar în anumite condiții. Copilul chiar poate, uneori. Doar că nu poate la comandă. Iar asta nu se învață prin insistență.

De ce nu funcționează pedeapsa?

Pedeapsa pornește de la ideea că problema este motivația. Dacă problema este, de fapt, reglarea, pedeapsa adaugă doar rușine peste o dificultate reală. Copiii cu ADHD primesc, în medie, de câteva ori mai multe observații și corecturi decât ceilalți copii, pe parcursul unei zile de școală. După ani de astfel de mesaje, mulți ajung să creadă despre ei înșiși că sunt „proști” sau „răi”. Iar această convingere devine, în timp, o problemă mai mare decât ADHD-ul în sine.

Nu înseamnă că renunțăm la limite. Înseamnă că, noi, adulții, schimbăm unealta: în loc să cerem mai multă voință, construim mai multă structură.

Ce ajută, în schimb?

Iată ce poți face acasă:

• Pune în mediu ce nu poate face creierul singur. Rutine fixe, liste la vedere, cronometre, sarcini împărțite în pași scurți. Spre exemplu, o foaie pe ușă cu cei patru pași de seară face mai mult decât zece reamintiri.
• Dă feedback imediat. Pentru un copil cu ADHD, o recompensă peste o lună pur și simplu nu există. O recompensă la finalul celor 15 minute, da.
• Dă o singură instrucțiune o dată. Un pas pe rând, spus de aproape, cu contact vizual („Acum pune caietul în ghiozdan.”), nu trei pași strigați din bucătărie.
• Observă efortul, nu doar rezultatul. Un copil cu ADHD depune adesea de două ori mai mult efort pentru jumătate din rezultat. Dacă vedem doar rezultatul, nu vedem niciodată efortul. O frază ca „Ai lucrat 15 minute fără să te ridici. Asta a fost greu și ai reușit.” contează mai mult decât pare.

Evaluarea psihologică arată exact care dintre funcțiile executive sunt afectate și în ce măsură, pentru că „ADHD” nu descrie același profil la doi copii diferiți, iar strategiile care ajută diferă de la unul la altul. Un lucru știm sigur: copilul acesta nu are nevoie de mai multe pedepse, ci de un sistem mai bun.

Raportul de evaluare traduce profilul cognitiv în recomandări concrete pentru acasă și pentru clasă.