Semnele ADHD la copil: ce observăm acasă și la școală
Aproape orice copil este, din când în când, neatent sau agitat. Este un aspect cât se poate de obișnuit al copilăriei. Diferența dintre un temperament vioi și ADHD nu stă, însă, într-un comportament izolat, ci în cât de des apare, cât de intens este și cât de mult îl încurcă pe copil în viața de zi cu zi.
Ce face diferența între „vioi” și ADHD?
Specialiștii se uită la trei criterii, nu la un singur comportament. Iată care sunt:
- Persistența. Comportamentele sunt prezente de cel puțin șase luni, nu de două săptămâni, și nu au apărut brusc după o schimbare majoră (o mutare, un divorț, nașterea unui frate, o pierdere).
- Prezența în mai multe contexte. Un copil care ascultă perfect acasă, dar deranjează la clasă, ne spune ceva despre clasă. Un copil care are aceleași dificultăți acasă, la școală, la bunici și la fotbal ne spune ceva despre felul în care funcționează atenția lui.
- Impactul real. Rezultate școlare sub potențialul lui evident, conflicte repetate, prieteni pierduți, teme care durează trei ore în loc de treizeci de minute. Fără un impact real asupra vieții lui, nu vorbim de tulburare.
Ce vezi acasă?
Copilul începe cinci lucruri și nu termină niciunul. Îi ceri să se îmbrace și, cinci minute mai târziu, îl găsești jucându-se cu o șosetă. Uită ce avea de făcut la două minute după ce i-ai spus – nu din rea-voință, ci pentru că informația nu a rămas destul timp în memoria de lucru ca să o poată folosi. Memoria de lucru este, practic, memoria RAM a creierului: ține informația „la îndemână” cât timp lucrăm cu ea. Când e mică, se golește repede.
Alte semne frecvente: pierde mereu obiecte, ocolește sarcinile care cer un efort mental susținut, se enervează disproporționat la frustrări mici și are nevoie să i se reamintească rutine pe care le face de ani de zile.
Un detaliu derutează mulți părinți: același copil poate sta două ore concentrat la un joc sau la un desen. Nu este o contradicție. ADHD nu înseamnă lipsă de atenție în sens absolut, ci greutatea de a-ți îndrepta atenția spre ce este necesar, nu doar spre ce este interesant.
Ce vede învățătoarea?
La școală, cerințele de autocontrol cresc brusc: să stai jos, să aștepți, să urmărești o instrucțiune cu mai mulți pași, să-ți ții caietul în ordine. De aceea, multe familii primesc primul semnal de la școală, nu de acasă.
Iată semnalele tipice:
- Nu termină lucrările în timpul dat.
- Are caiete dezordonate, cu pagini începute și lăsate.
- Se ridică de pe scaun și vorbește neîntrebat.
- Greșește din neatenție la exerciții pe care le știe foarte bine.
- Pare „absent” atunci când i se explică ceva.
Când NU este ADHD?
Un copil de 4 ani care nu stă mai mult de zece minute la o activitate este, pur și simplu, un copil de 4 ani. Un adolescent care amână temele la o materie pe care o detestă nu are neapărat ADHD. Spre exemplu, neatenția care apare doar în perioade de stres, doar la o singură materie sau doar de la o anumită dată încoace are, cel mai probabil, o altă explicație: anxietatea, problemele de somn, o dificultate de învățare nedescoperită (lista este deschisă).
Ca părinți, avem tendința să căutăm un singur răspuns pentru tot ce ne îngrijorează. Exact această separare o face însă evaluarea psihologică: nu doar dacă simptomele sunt prezente, ci și ce anume le produce. Lista de mai sus este orientativă și nu reprezintă un instrument de diagnostic.
Dacă te-ai regăsit în mai multe dintre situațiile de mai sus, o evaluare îți dă un răspuns clar în locul unui an de întrebări.